6 lucruri la care vei renunța odată cu începutul trezirii tale spirituale

Spiritualitatea ar trebui să facă parte din viața tuturor oamenilor, căci fără spiritualitate, viața unui om și existența sa nu poate să capete adevăratele profunzimi.

spiritual-ascensionTrezirea spirituală este greu de definit pentru că ea este utilizată în contexte diverse pentru a exprima lucruri diverse…
E asemeni “iubirii”, care pornește de la iubirea abstractă pe care rațiunea umană nu o poate înțelege până la iubirea pentru o înghețată sau o cană de cafea.

Natura trezirii spirituale este adesea greșit înțeleasă.
Adoptarea de convingeri spirituale, apariția viziunilor și a anumitor capacități inclusiv cele de vindecare, au o valoare aparte și acest lucru nu trebuie ignorat, dar niciunul dintre acestea nu ne indică dacă o anumită persoană este trezită din punct de vedere spiritual sau nu.

Toate aceste fenomene extraordinare pot să apară și la oamenii normali, cu un nivel de conștiință obișnuit, și dacă au aceste capacități extraordinare nu înseamnă că au neapărat și un nivel înalt de conștiință.

Atunci când omul începe să se trezească din punct de vedere spiritual, el inevitabil începe să piardă sau să renunțe la niște lucruri care au făcut parte din el mult timp, și încă fac… care i-au generat multă suferință morală și încă îi generează.

Nefericirea ta poluează nu numai Ființa ta interioară, ci și pe cea a celor din jurul tău, ca și psihicul colectiv uman de care ești indisolubil legat. Nicio altă formă de viață de pe planetă nu cunoaște negativitatea, doar oamenii, așa cum nicio altă formă de viață nu strică și otrăvește pământul, ci îl sustine. – Eckhart Tolle

În starea obișnuită de conștiință, există o dependență în relația cu mintea noastră…
Această relație, care uneori nici măcar nu e observată, se caracterizează prin lipsa de independență față de gândurile noastre, simțim că nu ne putem opri din a gândi.
Aflându-ne aici, putem spune că mintea ne posedă pe noi și ne utilizează, nu noi pe ea.
Mintea ne are pe noi și nu noi pe ea, noi suntem un instrument pentru acesată minte și nu invers, cum ar fi normal și de drept.

În starea aceasta de conștiință în care suntem identificați cu propria noastră minte și gânduri, nu putem vedea lumea așa cum este ea, deoarece o privim prin intermediul etichetelor mentale, conceptelor, judecaților, opiniilor și prin comportamente și complexe de comportament prin care ne apărăm atunci când rănile interioare încep din nou să doară.

Trezirea spirituală începe prin a nu ne mai identifica cu propriile noastre gânduri și cu propria noastră minte…
Evident, nu înseamnă că niciodată nu te vei mai identifica cu gândurile tale și mintea ta, dar vor exista momente de non-identificare.

Când aceste lucruri vor începe să aibă loc, or să înceapă să dispară din interiorul nostru anumite lucruri. Asta se întâmplă datorită faptului că atunci când nu suntem identificați cu mintea și gândurile noastre, egoul slăbește.

 

Iată cele șase lucruri la care vei renunța odată cu începutul trezirii tale spirituale:

1) Ură
Urâm în ceilalți ceea ce nu ne place și se află și în noi înșine… Sau, urâm în ceilalți ceea ce ne-am dori să se afle și în interiorul nostru (invidie).

Când începem să avem momente de trezire spirituală, se crează în interiorul nostru niște simțuri asemeni unei oglinzi care ne permite să ne vedem goi goluți și atunci nu o să ne simțim mai presus de ceilalți, nu o să mai simțim nevoia de ură exteriorizată pentru că observăm propriul nostru moloz interior.

Mereu vor exista oameni în lume care au caracteristici și trăsături ce nu ne sunt pe plac, dar oamenii care exprimă aceste trăsături, o fac datorită nivelului actual în care se află ei, cu mintea și psihicul lor și ține de tine dacă permiți sau nu ca acei oameni să îți domine starea, mintea, psihicul, centrul tău emoțional.

O conexiune și trezire spirituală, ne permite să arătăm compasiune pentru cei care ne greșesc, și ne permite să dezvoltăm un proces de toleranță și iertare care contribuie la echilibrarea noastră interioară dar și a celor din jur.

2) Gelozie
O trezire spirituală ne permite să arătăm admirație pentru cei care fac bine și își urmează propriul drum pentru a face ceva măreț. De asemenea, ne ajută să îndepărtăm orice rău intenționat și gelozie și ne permite să dezvoltăm minunatul mecanism al aprecierii.

Când o persoană obține ceea ce ne dorim noi, este destul de ușor să simțim invidie chiar dacă nu sunt intenții rele la mijloc.

Momentele de trezire spirituală ne vor ajuta să înțelegem lucruri oarecum abstracte, precum faptul că facem parte din același Organism Universal, precum faptul că suntem o familie, o familie numită Umanitate și că succesul altora este și succesul nostru, ne arată că se poate și ne motivează să ajungem la aceleași înălțimi.

3) Anxietate
Anxietatea se manifestă datorită faptului că modul în care ne trăim viața nu este înterconectat cu scopul nostru interior. Prietenii noștri, jobul, modul în care ne consumăm timpul, poate contribui la manifestarea anxietății în viața noastră.

Spiritualitatea ne ajută să ne conectăm cu scopul nostru interior și cu ceea ce e cu adevărat important pentru noi. Atunci când ne trăim viața în stilul nostru, în legătură permanentă cu lucrurile care sunt cu adevărat importate pentru noi, anxietatea este clar redusă.

Spiritualitatea ne ajută să ne relaxăm, iar acest aspect este în opoziție cu anxietatea.

4) Furie
Furia este un tip inconștient de comportament. Să îți pierzi cumpătul se dovedește a fi, de fiecare dată, o atitudine deloc bine gândită.

Spiritualitatea este un proces foarte conștient care ne ajută să trăim în prezent, moment de moment. Aceasta ne oferă puternea necesară de a ne confrunta cu problemele noastre și de a negocia cu ele (a se citi, rezolva), lasându-ne mai puține probeleme nerezolvate pentru care să ne facem griji.

5) Nesiguranță și lipsă de încredere
Este foarte greu să te simți nesigur, să nu te simți în siguranță, atunci când ești profund conectat cu valorile tale interioare și știi clar ce te definește, ce și cum ești!

Spiritualitatea ne ajută să ne conectăm cu propria noastră Ființă și să îndepărtăm de noi acele straturi neautentice pe care le-am adoptat în decursul timpului datorită mediului, societății, visurilor greșite și a altor influențe cu care am avut contact.

Spiritualitatea ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine și atunci când știm cu adevărat cine suntem, luptăm mult mai puțin împotriva naturii noastre adevărate!

6) Frica de eșec
Acest punct merge mână în mână cu nesiguranța, dar o dată ce ne-am eliberat de acele straturi de insecuritate, ne putem focusa pe adevăratele noastre obiective în viață.

Aceste obiective sunt adesea înfricoșătoare, iar atunci când le vedem nesemnificative, tindem să ne creăm altele mai mari. Faptul că eșuăm pe drumul realizării lor, este ceva normal.

Fiind niște ființe conectate spiritual, putem să trecem peste aceste eșecuri, să le înțelegem în profunzime și să extragem din ele materialul necesar pentru a putea înainta pe drumul nostru!

Tindem să îmbrățisăm calea ușoară de a căuta răspunsuri în exterior, de parcă ele stau doar acolo și așteaptă să fie găsite. Realitatea este că răspunsurile se află în interiorul nostru, iar capacitatea de a căuta acolo este cheia pentru o viață sănătoasă, fericită și echilibrată!

Mă bucur că mi-ai citit articolul și îți mulțumesc pentru asta! Aș aprecia foarte mult părere ta și dacă crezi că cele citite aici ar ajuta și pe altcineva, nu ezita să distribui și pe rețelele sociale.