6 alegeri pe care le vei regreta în 10 ani

“Ce-ar fi fost dacă”… cam aşa încep momentele noastre de tristeţe şi regret.

În acest articol o să găseşti şase alegeri ce conduc în cele din urmă la regret dar şi modul în care am putea să ocolim aceste lucruri.

1. Porţi o mască pentru a-i impresiona pe ceilalţi – Dacă modul în care te manifeşti în societate nu face în întregime parte din tine şi porţi o mască pentru a fi pe placul celorlalţi, o să vină o zi în care nu va mai “exista” nimic sub acea mască. Când te concentrezi foarte mult pe percepţiile celorlalţi asupra ta, când depui eforturi şi te mulezi perfect după cum ceilalţi îşi doresc ca tu să fii, există riscuri uriaşe ca la un moment dat să uiţi cine eşti tu cu adevărat.

Ca o concluzie, nu te teme de modul în care te judecă ceilalţi. Tu ştii în inima ta cine eşti şi cum eşti. Nu trebuie să fii perfect pentru a-i impresiona pe ceilalţi. Lasă-i să fie impresionaţi şi inspiraţi de modul în care te descurci tu cu imperfecţiunile tale.

2. Alegi să păstrezi în jurul tău o companie negativă – Nu permite nimănui care are o atitudine negativă şi rea să o manifeste asupra ta. Nu permite comportamentului lor să ajungă la tine. Când o să fii conştient de faptul că prezenţa oamenilor negativi în jurul tău este o alegere, şi nu o obligaţie, te vei elibera şi vei alege să ai în jurul tău compasiune în loc de furie, generozitate în loc de lăcomie, răbdare în loc de anxietate.

3. Eşti egoist și egocentric – Una din cele mai grave alegeri. Se spune că o viaţă plină de fapte bune, fapte făcute cu iubire este cea mai bună piatră de mormânt… Cei care te-au inspirat, ţi-au împărtăşit dragostea lor necondiţionată, şi-au cioplit numele lor în inima ta şi ţi-au înălţat cumva sufletul. Antiteza o cunoşti deja, cu siguranţă ai trăit-o cel puţin o dată.

Ca o concluzie, renunţă la egoism căci ceea ce ai făcut pentru tine o să moară o dată cu tine, în schimb, ceea ce ai făcut pentru alţii şi pentru lume, va rămâne…

4. Nesfârşitul “fac mâine” – Problema este că mereu ai impresia că mai ai timp, că e timp suficient pentru orice. Dar într-o bună zi, te vei trezi şi îţi vei da seama că nu mai este timp pentru a face lucrurile pe care ţi-ai dorit din totdeauna. Când se va ajunge în acest punct, vei avea fie o listă cu obiectivele pe care ţi le-ai propus şi le-ai atins, fie o listă cu scuzele absurde pe care le-ai găsit pentru a nu face nimic important.

Tu alegi calea!

5. Evitarea schimbărilor şi dezvoltării – Dacă vrei să îţi cunoşti trecutul, uită-te la condiţia ta prezentă. Dacă vrei să îţi cunoşti viitorul, priveşte-ţi acţiunile tale prezente.

Trebuie să permiţi ca tot ce e vechi să dispară şi să facă loc noului. Dacă am înţelege faptul că trecutul nu se va mai întoarce niciodată, că acţiunile trecute sunt o consecinţă a prezentului dar care nu ar trebui să ne condiţioneze viitorul, o să fim pregătiţi pentru un succes durabil.

6. Eşti leneş şi plictisit – Lumea nu-ţi datorează nimic, dar tu datorezi ceva lumii. Se spune că toţi oamenii au aceeaşi vocaţie, aceea de a contribui la binele omenirii. Modul în care aduci un plus existenţei umane este individual şi se caracterizează prin meseria pe care o alegi sau prin orice altceva. Cert e că ai ceva de oferit lumii… asta e o părticică din menirea ta. Încetează să mai visezi cu ochii deschişi, acţionează! Dezvoltă o coloană vertebrală, nu o claviculă. Asumă-ţi responsabilitatea, preia controlul asupra vieţii tale!

Este prea târziu să aştepţi ca cineva să facă ceva într-o zi… Acea zi este chiar acum! Acel cineva de care are nevoie societatea eşti chiar tu!

Inline
Inline